RURITAGE, proiectul nostru international axat pe tema patrimoniului cultural si natural a ajuns la o noua faza, intalnirile  bilateralede studiu si mentorare, in cadrul carora Molnar Sandor, presedintele Asociatiei Via Mariae a reprezentat organizatia noastra in vizita facuta la UNESCO Karawanken/Karavanke Geopark in august, anul acesta, iar la inceputul lui octombrie am avut placerea sa gazduim reprezentantii geoparcului pentru o vizita de 3 zile, cu ocazia caruia ei au luat parte, printre altele,  la un pelerinaj pe Calea Mariei si au participat la a 9-a editie a Conferintei Via Mariae.



Colegii Geoparcul UNESCO Karavanke / Karawanken de la graniţa austro-slovenă şi primarul Globasnitz au fost găzduiţi de Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia Pro Edu în perioada 10-12 octombrie în cadrul proiectului Ruritage. În timpul vizitei de trei zile, partenerii au avut ocazia să cunoască diferitele secţiuni ale Căii Maria şi să participe la IX. Conferinţa internaţională Mary's Way.

Punctul culminant al primei zile a fost vizionarea urşilor în Tuşnad, urmată de o cină oficială de bun venit la Casa Jakab Antal din Csíksomlyó. A doua zi a vizitei a pornit cu un pelerinaj  în regiunea Gyimes: de la Pasul Fügés prin Muntele Széphavas până la Valea Ciherek, oaspeţii au avut o privelişte frumoasă şi au experimentat cum este să mergi într-un pelerinaj şi un tur ghidat tematic. Au urmarit semnalizarile de-a lungul cai  şi au vizitat  lăcaşuri sacre religioase. Pelerinajul s-a încheiat cu o vizită la biserica Csíksomlyó, destinaţia finală a traseului de pelerinaj Via Mariae. În a doua jumătate a zilei, membrii delegaţiei au participat la cea de-a IX-a Conferinţă Maria Way, unde au avut şansa să afle despre câteva dintre cele mai importante rute de pelerinaj şi tematici din ţară.

În ultima zi a vizitei şi a doua zi a conferinţei, dr. Darja Komar, geologul Geoparcului UNESCO Karavanke / Karawanken, a oferit o prezentare palpitanta despre formarea, viaţa de zi cu zi şi activităţile geoparcului. Antonia Weisenbacher, ghidul geoparcului a vorbit despre traseul de pelerinaj din Hemmaberg, care a fost abandonat şi mulţi nu ştiu de existenţa acestuia. Oaspeţii de la frontiera austro-slovenă au participat activ la masa rotundă a conferinţei, unde au discutat prezentul şi viitorul rutelor tematice şi de pelerinaj româneşti cu profesionişti şi voluntari entuziaşti. Momentul final al conferinţei şi a schimbului de experienţe a fost un scurt pelerinaj în jurul Muntelui Somlyó, condus de Sándor Molnár, preşedintele Asociaţiei Via Mariae din Transilvania, cu ocazia caruia au vizitat Altarul Harmashalom in fata caruia se  aduna sute de mii de oameni  an de an pentru Slujba de Rusalii. 
Vizita s-a încheiat cu un scurt tur al orasului Miercurea Ciuc, 
Fotografii: Urosh Grabner, Pro Edu

Înapoi

fotogaleria - 8 imagini

Calendar evenimente

     
iratkozzonfel